Obligația de informare a expeditorului de mărfuri cu privire la limitele de răspundere prevăzute de legislația privind transportul de mărfuri!

Se întâmplă aproape zilnic ca părțile vătămate sa fie nemulțumite de despăgubirea bazată pe o limită de kilogram care prevalează în dreptul transporturilor. Acest lucru nu este un lucru rău în sine – dar devine problematic atunci cand aceasta circumstanță reprezintă o surpriză pentru partea vătămată, de exemplu, pentru ca acesta este un nou venit în industrie sau un consumator. Din cauza neînțelegerii depline, însoțite de o gamă largă de emoții negative, expeditorului sau transportatorului i se fac apoi reproșuri, iar multe persoane încearcă apoi să invoce ,,consilierea inadecvată”, ceea ce ar trebui sa extindă cererea de despăgubire – la urma urmei, în zilele noastre trebuie să existe cineva care sa fie vinovat pentru orice.

Acest lucru a fost demonstrat în mod impresionant de un caz din 2012, pe care am dori sa il prezentăm aici într-o forma prescurtată:

Obiecte de artă realizate din porțelan Augarten urmau să fie expediate din Austria în Africa de Sud. După ce expeditorul s-a interesat de serviciile externe necesare, acesta a oferit potențialului cumpărător al mărfurilor (care era și clientul) – un consumator care, în mod clar, nu avea experiență – ,,transferul la o rată fixă a costurilor de transport” in valoare de 1.500,00 EUR, cu care potențialul cumpărător al mărfurilor a fost de acord. Expeditorul – care nu cunoștea valoarea exactă a transportului – trebuia să se ocupe de ambalare, colectare și încărcare, pe lângă transportul propriu-zis.

Articolele au fost depozitate în două cutii de carton, cu o ladă de lemn ca protecție a marginilor în partea de jos și de sus, cu întărire diagonală. Pentru transportul aerian, expeditorul a apelat la un subcontractant. Cutiile de carton au ajuns la aeroportul din Johannesburg fără lăzile de lemn. Lucrătorii transportatorului aerian le-au îndepărtat în mod nedetectabil în timpul transportului aerian. Din cauza lipsei de protecție a marginilor, obiectele de artă conținute într­ o cutie de carton au fost distruse. Greutatea obiectelor de artă deteriorate a fost de aproximativ 30 kg.

Cu o cerere de despăgubire limitată la 19 DST I kg în conformitate cu legislația obligatorie privind transportul aerian de marfuri (aici: Convenția de la Montreal) – echivalentul a aproximativ 570,00 EUR – partea vătămată a căutat în cele din urmă posibilități în instanță pentru a-și extinde cererea de despăgubire.

Într-adevăr cea mai înaltă instanță din țară  în care își are sediul social expeditorul de marfuri (aici: Austria), a considerat ca a existat o încălcare a obligației precontractuale sau colaterale de protecție și de diligență a expeditorului, care se bazează pe dreptul civil national și pe dreptul societăților comerciale.

Ar trebui menționat doar in treacăt faptul că pârâtul s-a bazat, printre altele, pe argumentul apărării potrivit căruia, în cazul unui acord privind o așa-numită ,,expediție cu costuri fixe”¹ expeditorul era răspunzător doar în calitate de transportator, în conformitate cu legislația privind transportul de mărfuri, care, cu toate acestea, nu a fost recunoscută – aceasta răspundere se referea doar la serviciile pe care expeditorul le furniza ca un transportator, dar nu și la serviciile tipice pentru un expeditor.

De asemenea, Curtea Supremă a declarat că:

¹ ,,expediție cu costuri fixe”: O instituție juridică stabilita cu precădere în țările de limba germană – aceasta presupune prestarea de servicii de transport la un tarif forfetar fix, fără indicarea remunerației specifice a transportatorului și a remunerației proprii a acestuia.

Expeditorul avea cunoștință de faptul că urmau sa fie transportate opere de artă, ceea ce indică faptul că mărfurile aveau o valoare mult mai mare decât despăgubirea maximă disponibilă, care rezultă din limita maximă de răspundere bazată pe greutate. Expeditorul trebuia sa fie cu atât mai conștient de acest lucru cu cât s-a oferit în mod expres să transporte opere de artă. Atât din cauza lipsei de experiență recunoscută a potențialului cumpărator al mărfurilor, cât și din cauza valorii presupuse a mărfurilor care urmează sa fie transportate, expeditorul are obligația de a informa in prealabil cumpărătorul cu privire la limitele de răspundere și de a oferi consiliere cu privire la posibilitățile de compensare a acestora. De asemenea, expeditorul ar fi trebuit sa îl informeze pe potențialul cumpărător al mărfurilor (în special în cazul unui transport aerian planificat) că valoarea operelor de artă este

relevantă pentru întinderea răspunderii în caz de daune și că este recomandabil să o declare

– în sensul unei declarații de valoare sau de interes în conformitate cu Art. 22 Secț. 3 din

MO (Conventia de la Montreal).

Din motive procedurale, Curtea Supremă nu a luat o decizie directă cu privire la valoarea concretă a daunelor care urmează să fie despăgubite în acest caz, ci a delegat procedura unei instanțe inferioare, prin care a declarat deja că, în cazul în care lipsa de consultanță (și disponibilitatea fundamentală a potențialului cumpărător al mărfurilor de a plăti suprataxe de transport sau o primă de asigurare suplimentară) poate fi dovedită, cererea potențialului cumpărător al mărfurilor pentru daune suplimentare (în valoare de daunele reale suferite) urmeaza sa fie admisă.

Desigur, nu exista nicio garanție că un astfel de caz ar fi fost soluționat exact. În același mod de către o instanță română. Principiile proclamate în hotărârea prezentată și în special, afirmația conform căreia ,,obligațiile de consultanță în domeniul transportului de mărfuri indicate nu intră sub incidența dreptului obligatoriu al transportului de mărfuri, ci sub incidența dreptului civil general și al dreptului societăților comerciale” (care, în principiu, suportă riscul răspunderii nelimitate a expeditorului de mărfuri) sunt, cu toate acestea, reflectate în esență în sistemul juridic românesc; prin urmare, acestea sunt relevante și pentru expeditorii români de mărfuri.

Oferta asigurare transport marfă!

Nu numai pentru a evita răspunderea, ci și pentru a asigura un parteneriat de afaceri ,,fără probleme”, ar trebui sa se aibă întotdeauna în vedere oferirea unei asigurări de transport de mărfuri clienților de transporturi scumpe, dar în același timp ușoare.

Concepută ca o asigurare de bunuri, asigurarea de transport de mărfuri oferă o despagubire pentru daunele materiale efective (pierdere/deteriorare) până la valoarea sumei asigurate convenite (fara a ține seama de legea privind răspunderea expeditorului/transportatorului, în special de limitele de kilogram continute în aceasta). Pe lângă valoarea bunurilor, pot fi asigurate și costurile de transport, taxele vamale, costurile de asigurare și alte costuri asociate transportului.

În funcție de forma de acoperire aleasă, acoperirea de asigurare este asigurată în conformitate cu condițiile generale austriece de asigurare a transportului sau (opțional) în conformitate cu condițiile de asigurare recunoscute la nivel internațional. Clauzele Institutului privind mărfurile în cazul unor riscuri foarte specifice (accident de transport, incendiu, cutremur, prăbușirea podurilor/depozitelor, naufragiu etc. – așa-numita ,,acoperire limitată”) sau în general (așa-numită ,,acoperire completă”), pentru ambele variante aplicandu-se faptul că nu se pot aplica excluderi de asigurare.

Excluderile de asigurare includ (1) excluderile obișnuite pentru majoritatea asigurărilor de bunuri, cum ar fi războiul, greva, intervenția autoritaților publice etc., dar și (2) excluderi specifice, cum ar fi defectele de construcție, diferențele obișnuite de cantitate, zgârieturile/abraziunile, încălcarea reglementărilor oficiale, lipsa unui ambalaj adecvat pentru transport sau fluctuațiile de temperatura etc.; unele dintre acestea pot fi eliminate sau atenuate în schimbul unei prime suplimentare.

În comparație cu o ,,declarație de valoare” – asigurată – (dupa cum s-a menționat mai sus), asigurarea de transport de mărfuri are avantajul că nu trebuie verificata răspunderea transportatorului, ceea·ce poate economisi mult timp – În functie de caz; de asemenea, nu se poate baza pe limitarile și excluderile de răspundere ale transportatorului, tipice pentru legislația privind transportul de mărfuri, cum ar fi ,,caracterul inevitabil”.sau ,,prescripția” – ceea ce ar putea duce la o reducere a prestațiilor, respectiv la o anulare a beneficiului de asigurare. În plus, despăgubirea este întotdeauna plătită potențialului cumpărător de mărfuri real, indiferent dacă această parte are sau nu dreptul direct de a înainta o cerere de despăgubire împotriva transportatorului/exportatorului prejudiciabil.

Înca o dată, este clar ca dau roade cunoștințele de specialitate! Încă de la înființarea sa, Lutz Assekuranz s-a văzut ca un consilier competent al companiilor de transport și logistică în toate aspectele legate de răspundere și asigurare. Dacă sunteți în căutarea unui partener de încredere, vă rugăm sa ne contactati astazi – echipa noastra va fi bucuroasa sa vă ajute.

Contactați-ne și convingeți-vă de sprijinul nostru intensiv și de domeniul nostru unic de asigurare.

Persoană de contact:

• Laura Vintilă, mobil: +40 785 201 861, e-mail: laura.vintila@untrr.ro

În acest articol, se vor evidenția aspecte legate de articolul 1 din Convenția CMR și ale acoperirii poliței de asigurare CMR.

Articolul 1 alineatul (1) din CMR prevede aplicarea Convenției oricărui contract de transport rutier de mărfuri cu vehicule. Precondiția este ca locul de preluare a bunurilor și locul de livrare să se afle în două state diferite. O altă condiție este ca cel puțin unul dintre aceste state să fie un stat contractant CMR. În schimb, locul de reședință și naționalitatea părților contractante sunt irelevante.

Primul paragraf al articolului 1 al Convenției conține o multitudine de criterii de interconectare. În ceea ce privește contractul menționat, se face trimitere la observațiile din prima parte a acestei serii de articole. Următoarele elemente sunt esențiale în contextul încheierii unui contract de transport: Citește în continuare Aspecte diferite ale răspunderii CMR a transportatorului și ale poliței de asigurare CMR – articolul 1 din Convenția CMR →

Articolul 25 CMR, care reglementează despăgubirea în caz de daună face referire în paragraful (1) la prevederile Art. 23(1) (Valoarea bunului în momentul și locul preluării în vederea transportului), art. 23(2) (Prețul la bursă, în orice caz prețul pieței, în orice caz valoarea comună a unor bunuri de același tip și achiziționate în același mod) și 23(4) (alți factori de despăgubire, ca de exemplu unele taxe vamale și costuri apărute ca urmare a transportului) și prevede în paragraful (2) că, despăgubirea nu trebuie, în orice caz, să depășească:

1. suma care ar fi de plătit în cazul unei pierderi integrale, dacă toată marfa expediată este devalorizată ca urmare a daunei; și
2. suma care ar trebui plătită în cazul pierderii părții devalorizate, dacă doar o parte a mărfii expediate este devalorizată ca urmare a daunei.

Articolul 25(1) prevede, de asemenea, că transportatorul trebuie să plătească, în caz de daună, suma aferentă reducerii valorii, cu respectarea dispozițiilor numite anterior. Citește în continuare Articolul 26 din Conventia CMR – Răspunderea CMR a cărăușului și asigurarea de tip CMR →

Convenția CMR adoptată în 1956 este neschimbată până în prezent, și doar printr-un protocol completată (Protocolul din 1978), și totuși neratificată încă de toate statele contractante CMR. Într-adevăr articolul 49 prefigurează posibilitatea revizuirii acordului referitor la contractul de transport în transportul internațional de mărfuri, însă, cu toate acestea, niciunul dintre cele aproximativ 50 de state contractante nu a solicitat convocarea unei conferințe de revizuire a Convenției CMR, iar acest lucru va rămâne neschimbat, probabil, în viitorul apropiat, datorită naturii complexe a problemei.

Denumirea Convenției nu se referă numai la „contractul de transport în transportul rutier internaţional“, articolul 1 din CMR, prevede de asemenea, aplicarea Convenției oricărui contract de transport rutier de mărfuri, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții. Acest lucru sugerează – și este, de asemenea, luat în considerare în mare măsură la nivel internațional – de fapt, contractele clasice de expediere nu fac obiectul Convenției CMR.

Trebuie remarcat faptul că definițiile contractului de transport de marfă și a contractului de expediere nu sunt aceleași la nivel internațional. Din punct de vedere al Austriei, se poate spune că speditorul are în grijă tot circuitul expeditor – destinatar, asta înseamnă că el organizează expediția, iar transportatorul execută operațiunea de transport. Speditorul datorează un serviciu, iar transportatorul succesul livrării bunurilor la destinatar. Citește în continuare Aspecte diferite ale răspunderii CMR a transportatorului și a Casei de Expediție →

Un distribuitor german en gros de pantofi A a cumpărat de la un producător italian de pantofi B, marfa reprezentând perechi de cizme și pantofi din piele pentru femei și bărbați, marfă în valoare de 4.668 euro, conform incoterm EXW, (la fabrică) și a contractat o casă de expediție austriacă V pentru a efectua acest transport de la San Benedetto del Tronto – Italia la München, contra valorii de 1.050 euro. Distribuitorul A a trimis comanda de transport pe email Casei de Expediție V specificând „contract de transport“ ca și titlu.

Casa de expediție V a contractat la rândul lui un transportator austriac W pentru executarea transportului la prețul de 980 euro – W nu avea propriile camioane disponibile, așa că a apelat la un alt subcontractor – transportator, respectiv la o firmă X din Italia, pentru prețul de transport de 950 euro, iar firma X a dat mai departe cursa de transport altei firme Y tot din Italia, pentru prețul de 930 euro. În cele din urmă, Y a dat mai departe cursa de transport unui sub-sub-sub-contractor Z, rezident în Bulgaria acesta din urma preluând transportul la prețul de 860 euro. Citește în continuare Rolul articolului 29 din Convenția CMR – Exemplu de daună – furt →